Lecții cu HAR
Biserica Ortodoxă Brădetu cu hramul: SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL
Liceul Mătăsari
Sub egida Concursului Național Catehetic Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri, Biserica Ortodoxă Brădetu cu hramul: SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL și Liceul Mătăsari organizează concursul ,, Lecții cu HAR,, adresat copiilor din parohie aceștia fiind elevi ai Liceului Mătăsari care sub îndrumarea preotului paroh si a dnei profesor de religie vor realiza importanța și necesitatea cunoaşterii trecutului relativ recent al Bisericii Ortodoxe Române, activitatea ei misionară şi pastorală în cei 140 de ani de la dobândirea autocefaliei şi cei 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie, precum şi rolul, importanţa, opera şi lucrarea pastoral misionară a duhovnicilor români cunoscuţi în ultimul secol, parte dintre ei propuşi spre canonizare în cursul anului 2025, promovând astfel în mod deosebit cunoaşterea şi înţelegerea adecvată a activităţii Bisericii şi grija ei faţă de cei păstoriţi în vremuri de cumpănă, precum şi lucrarea faptelor bune izvorâte din iubirea şi credinţa jertfelnică a duhovnicilor, care au purtat grijă de sufletele credincioşilor Bisericii.
ECHIPA DE REALIZARE
- Parohia Brădetu cu Hramul SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL, situată în satul Brădet, strada Aleea Bisericii, nr.2, comuna Mătăsari, județul Gorj, tel. 0763685141
- Liceul Mătăsari situat în localitatea Mătăsari, strada Principală, nr.203, județul Gorj, tel. 0253376883
- Preot Popescu Vasile domiciliat in localitatea Mătăsari, strada Trandafirilor, nr. 9, judetul Gorj, tel. 0763685141, adresa de email: gabytza907@yahoo.com
- Profesor religie Oae Marilena domiciliată in Târgu Jiu, Bulevard Ecaterina Teodoroiu ,nr. 4, bl.4, sc.3, et3, ap.27, telefon 0746825600, adresa de email : marilenaoae@yahoo.com
Rezultate așteptate
În urma implementării proiectului ,, Lecții cu Har,, s-au obținut rezultatele așteptate acestea corelând cu obiectivele proiectului și al fiecîrei activități în partre și anume:
- exprimării artistică și a creativă prin diferite activități, o parte dintre acestea desfașurându-se la școală iar celelalte la biserică;
- cunoașterea unor noțiuni din istoria și misiunea Bisericii Ortodoxe Române în ultimul secol
- formarea unor tineri activi și responsabili în viața Bisericii
- manifestarea iubirii lui Dumnezeu
- ajutorarea celor aflati in nevoie